o femeie….s-o bei,nu alta!

suuuuper cald în cortul de protocol.

pe vânzătoare nu o deranja. era o oportunitate de a-și expune sânii enormi, proaspăt operați. prin decolteul ei uriaș treceau și apoi se odihneau privirile bărbaților aflați la convenție: un batalion de fluturași cu aripi prea mici pentru ambițiile ei atât de mari.

vânzătaorea sorbea plictisită din șampania scumpă și își legăna piciorușul de nimfă. bineînțeles, blonda fatală habar n-avea ce e aia o nimfă. cultura generală nu aduce profit. și nimfele nu pot face partide bune. nici măcar de sex.

arhitectul  s-a oprit imediat cu tot du inima din el deîndată ce a văzut-o. știa că jackie onasis nu s-ar fi supărat dacă ar fi sorbit un strop de șampanie dintre silicoanele palide ale tinerei creaturi. superbă! a conchis k un conaisseur arhiectul. avea la bord conceacele regulamentare dar un bonus nu strică niciodată. s-a prăvălit peste saboții prada ai frumoasei și și-a cerut scuze, gentil. apoi a complimentat arhitectura plantei ei denudate, delicatețea gleznei și i-a înghițit parfumul auriu.

era o muierușcă, s-o bei…nu alta! ar fi putut s-o servească frapată ușor cu broboane mici pe suprafața în contact cu aerul cald de sub pânză. ar fi putut s-o bea și ușor încălzită sau destupată – nu la minte..nu, nu – cu o oră înainte.

ar fi putut… dacă-ar fi putut.

cel puțin arhitectu nu înșela pe nimeni. pentru că nu mai putea. era condamnat la fidelitate. definitivă.

save our shit

pi avea deștele de la mânuță pline de ciocolată. păpase cu boticul ei frumos o  tabletă întreagă iar căldura o dădea de gol.

s-a oprit să ceară apă & săpun oamenilor de omenie de la conserva cu bețivi unde roz se dizolva pe sine cu multă pricepere în păhăruțul de gin tonic.  roz plutea deja în teritorii vecine cu întinsele plaiuri ale vânătoarei. nu era încă beată moartă dar se descurca bine. you go girl!

pi încerca să uite cunilingusul efectuat de tocilar, așa că își aminti deodată că bingo! de fapt era lesbiană, iar roz avea atâta nevoie de filing încât….

o cupă de amar

donshoara roz s-a oprit la ”conserva” de cartier cu terasă ca să soarbă o cupă de amar. cu kinley și lămâie. se simțea ca tipu din 1984 pe care îl durea stomacu mereu.

stelele stăteau ca niște proaste și se uitau la ea: ea parcată pe terasa drojdierilor, picior peste picior, cu vedere la celulita de sub ciorapii  de 80 DEN lipiți de coapse.

o cupă de amar nu era destul. pentru că în afar de stele și Lună, se uitau suspect la ea bețivii de carieră, chelnerii și fata de la bar-cea  cu păr slinos. toată lumea știa că arhitectu ei o părăsea pentru târfa moartă de jackie…

încă un gin!

o mie de zile de delir. tremens.

donshoara roz era devastată. plutea între clitoris și metafizică (vorba stimabilului gelu voican voiculescu) și nu se putea decide pentru ce să opteze.

arhitectul o anunțase că face călătoria de o mie de zile în jurul lumii, cu iahtul personal (vopsit fistic) alături de jaqueline onasis. n-are nicio importanță că moarta nu putea, efectiv, să onoreze invitația; pentru asta erau plătite serviciile unui medium extrem de bine cotat pe piața moldovenească …

”durerea face bine” … i-a spus filosof arhitectul femeii lui. a pupat-o pe frunte și a plecat. o iubea dar nu-și permitea să o refuze pe jackie. găsise și o piesă bestială a lu tiger lillies. avea să fie hitul voiajului în jurul planetei.

o mie de zile de  comă alcoolică, doamne ce delir! tremens sau nu, ce mai contează în contextul ruliului, tangajului și bruiajului sovietic efectuat asupra echipamentului de bord. inclusiv penis. așa susținea arhitectul care suferea și acum, pasămite, de  efecte secundare de pe urma peregrinărilor anterioare… : ))

s-o respecți pe mă-ta!

arhitecul era mangă. avea poftă , avea idei, avea aproape tot ce trebuia pentru un weekend rrrroz până în străfunduri.

își amintea  vag de frumoasa cu portjartier între cracii căreia capul său era captiv. numai că nu știa dacă trebuie să o fută de acum încolo sau o făcuse deja.  părul lui învolburat curgea printre picioarele demențialei creaturi. avea o vulvă sculpturală pe care mai degrabă ar fi admirat-o k pe o operă de artă decât să o maculeze, doamne feri, cu spermatozoizi în comă alcoolică.

arhitectul respecta femeia. dar femeia voia să simtă pula bine înfiptă în locul geometric al punctelor în care incertitudinile și pletele de haiduc ale arhitectului convergeau incoerent.

nasul

costele îi miroseau a piersică, picioarele a vanilie și sfârcul a tei.

donshoara roz mai avea ceva urme de craci mișto când s-a cuplat cu arhitectu. nasul lui imperial, căptușit cu fire groase de păr năclăit de tabac o amușina conștiincios. ca un retriever auriu cumsecade. good boy! dar  nasul lui imperial nu reușea deloc să distingă aroma grea a pohtei trupești adăpostite între cele două vestigii de craci bestiali .

era pentru prima oară trez în douăj de ani și îl lua cu frig. avea buzele reci și tremura ușor la 1 kilometru de țâțele ei căpșunii.

duduița nu voia decât o penetrare cinstită, nu poeme olfactive născute în delirul sevrajului. duduița se foia cu pruna ei de frișcă puțin dezumflată pe cearșaf și mai spera să simtă adevărul și lumina și rătăcirea sau pe ”dumnezeule!”. ori pe toate la un loc… dar penisul arhitectului tremura  și avea nevoie disperată de un coneac, înc-un coneac și încă unul, doar k să înțeleagă că eretica trebuie mântuită degrabă.

un kilometru de frig antipatic stătea însă între ei chiar acum, în timp ce nasul cuminte inspecta teritoriile erotice roz.

big bang

arhitectu avea aeru tipului care tocmai a coborât de pe iaht, aterizând în mijlocu pulimii. stătea pe terasa barului-conservă și, cu puțină imaginație, donshoara(egal-de-plicitsită) Roz putea să vadă ambarcațiunea ancorată la marginea terasei de cartier..legată cu  funia umedă de un scaun metalic  reciclat, revopsit, reciclat ,revopsit, revopsit, reciclat…ahoy, frumoasă doamnă, a strigat musul din film. sau nu?!

patronul era prins în conversația nonverbală cu iepurașul fetei noi, așa că pentru tânăra Roz situația era cam albastră: sedusă și abandonată. la malul drojdierimii de cartier.

arhitectul era un strop necăjit după cele 4 coneace mari: taxele portuare erau deja prea de tot! n-o să mai poată veni cu iahtu la terasa favorită…pfff….trebuia să opteze pentru elicopter.

spleenul celor doi a intrat, inevitabil, în coliziune. adevăru e că marile iubiri se nasc din nimic. chiar nimic…

arhitectu

arhitectu intră în scenă pentru că e criză.

să recapitulăm:

• îl avem pe Ics, cuminte în banca lui;
• pe patron- disipat între două amante și o nevastă cu bigudiuri și TeVeA inclus;
• pe tocilarul cu voce groasă și penis subțire;
• pe instructorul de taebo cu buci ferme și atât(declarat inactiv și inutil deocamdată);
• pe mâncătorul de plăcinte total atras de fenomenul mov și
• pe domnul Gunther ( sau the G-hunter) care tocmai a belit-o în relațiile internaționale și în cele cu intelectualitatea română bilingvă.

e nevoie acum și aici de un mascul puternic, de un macho autentic, încărcat de sexualitate; dășjept și cu filing; de un român adevărat care bea coneac dupe coneac după coneac; de unu care  își aruncă orcând televizoru pe geam ca să contemple ore-n șir behehe-ul zen al oilor pe plai (și asta imediat după ce a privit cu aceeași ochi violeți, Domul din Milano). de asta avem nevoie noi, femeile însetate de substanță, după atâta superficialitate …

arhitectului i-au căzut pletele în ochi dar a reușit s-o vadă.