desfrânata era obișnuită cu dragostea. plăcerile erau domeniul ei de competență, cum ar veni. se pricepea bine și foarte bine la toate mofturile omenești – mici și mari. (inclusiv, mici și bere : P )

ceea ce nu prea stăpânea desfrânata era curcanul. pasărea cu mărgele alerga de nebună prin apartament. zvâcnea de două-trei ori din aripi și ateriza pe câte un bibelou din familia”doamne și domni dansând menuet” (favoritele ei).

cartea de bucate caligrafiată cu mâna de bunica maternă, vremelnic slugă la baron, arăta clar: pasărea trebuie îmbătată bine înainte de sacrificare cu miez de pită înmuiat în vin dulce. negreșit, dulce…astfel, continua bunica, pasărea se matolește, se relaxează, și aproape că sare în cuțit. și-n bucate. curcanul din figura alăturată însă nu avea chef nici de băut. nici de socializare și nici de puzzle. pe scurt: nu avea poftă să devină cea mai bună bucată de la masa unei desfrânate nenoricite care era căsătorită cu un porc.

când porcul a intrat în casă, câteva bibelouri fine din categoria ”doamne și domni dansând menuet” erau varză, muierea era beată moartă iar curcanul se găinăța sfidător în tigaia tupperware de 3 milioane.

(adevăru e că americanii au un simț al independenței grozav și știu să îl exprime de numa-numa!pe de altă parte, fel de adevărat e că porcul nazist fripsese deja două bucăți de carne la masa de prânz: pe junele ics și pe talentata vânzătoare. și toate astea au dezintegrat ceva calorii….dar americanul cu pene nu avea nici un chef să-i fie echivalată valoarea în calorii. )