arhitectu era fericit. scăpase de rușinea erecțiilor de nestăvilit prin iscusința bunei sale regine. tot ea asculta, jucându-se cu șireturile de mătase roșie, poveștile despre gaudi-n-sus-gaudi-n-jos. nu înțelegea nimic, mai ales că gaudi nu avea mobil și nici nu se vedeau niicodată pe terasă la coneace. îl asculta chiar și  stând pe budă când el îi vorbea prin ușă. la duș, sub palpumă. aiurea.

arhitectu nu se mai oprea din vorbit iar ea nu avea cum să îi răspundă: era mereu ocupată cu nefericitu-i penis erect. trebuia calmat, altminteri  arhitectul vorbea și mai mult despre gaudi….dar cu tristețe. și mai ales de biata frida kahlo a cărei reîncarnare o credea. iar regina, sensibiloasă femeie, plângea să rupă batista auzind pocinoagele becisnicului diego. cabron!