arhitectu avea aeru tipului care tocmai a coborât de pe iaht, aterizând în mijlocu pulimii. stătea pe terasa barului-conservă și, cu puțină imaginație, donshoara(egal-de-plicitsită) Roz putea să vadă ambarcațiunea ancorată la marginea terasei de cartier..legată cu  funia umedă de un scaun metalic  reciclat, revopsit, reciclat ,revopsit, revopsit, reciclat…ahoy, frumoasă doamnă, a strigat musul din film. sau nu?!

patronul era prins în conversația nonverbală cu iepurașul fetei noi, așa că pentru tânăra Roz situația era cam albastră: sedusă și abandonată. la malul drojdierimii de cartier.

arhitectul era un strop necăjit după cele 4 coneace mari: taxele portuare erau deja prea de tot! n-o să mai poată veni cu iahtu la terasa favorită…pfff….trebuia să opteze pentru elicopter.

spleenul celor doi a intrat, inevitabil, în coliziune. adevăru e că marile iubiri se nasc din nimic. chiar nimic…