05
Mai
08

gunther macht frei

herr G era construit mental dupa lozinca binecunoscută. arbeitu l-a făcut într-adevăr cât se poate de frei mai ales că-şi cheltuia pensioara în românia mare. an de an la aslan (iată ce logo mişto!) agăţa pe cea mai bine cotată frau şi îi oferea zile şi/sau nopţi de vis. cel puţin aşa credea el. …herrul mai era frei întrucât consoarta teutonică decedase de câtva timp. ceea ce nu e rău pentru un don juan cu prostata în funcţiune..

anul ăsta top of the list era frau Igrec, elegantă în capotul ei flauşat puţin mov; plictisită din setări şi cu cur demenţial în care intraseră , cu siguranţă o sumedenie de wurşti…la propriu şi figurat.

gunther era decis să o elibereze pe madamă de sechelele predecembriste în materie de sex şi morală şi să o cufunde în hectolitri de bere de cea mai bună calitate. asta, desigur, contra unor mici amabilităţi de budoar care urmau să o marcheze iremediabil(ca pe multe altede dinaintea ei) până la ultima pensie.

pentru început herr G i-a oferit potenţialei victime nişte priviri directe care săpau în decolteul cu margini flauşate cu o curiozitate nemţească hundert prozent. evident, madam nu a observat “complimentul” : targetul ei avea nasul mai mic, ani mai puţini şi nu ştia ce-i aia reumatism ori hemoroid. desigur,la faza asta madam se supraevalua …

în aceeaşi seară, guntherul a trimis la masa doamnei un cârnat şi doo oo(fără nici o aluzie nedelicată) simţindu-se dator, ca uncavaler care era, să contribuie din puţinul lui contabilizabil în valută forte , la întreţinerea duduii cu cur de plumb. o investiţie în propria plăcere care nu dăduse niciodată greş până la momentul cu pricina:fie cucoana se bucura că economiseşte un leuţ,fie – dacă era mai curajoasă – îi trăgea cu ochiul sugubeaţă şi îi trimitea numărul camerei pe un şerveşel mâzgălit cu dermatografu, prin chelner.

numai privirea lui frau Igrec a rămas pironită în farfuria plină de proteină animală. minute în şir. prostită. a fost momentul în care Guntherul a înţeles definitiv şi irevocabil că frau era specială:poate femeia vieţii lui! ultima.

Igrecei îi scăpă o lacrimă pe cârnat. se gândea la dezamăgitul kinder slujitor la ghişeu care îi umpluse linoleumul de sânge. puţin. cât avea şi el.

apoi şi-a şters rimelu pe pe fondul de ten şi a mulţumit frumos domnului gunther.

aşa un gest trebuia răsplătit!

a doua zi madam Igrec l-a lăsat pe herr să o vadă prin perdeaua de tecuci în timp ce îşi întindea tacticoasă costumul de baie pe caloriferul rece

la spa jocurile erau făcute:cel mai vânat boşorog european nu mai era frei!


0 Răspunsuri to “gunther macht frei”



  1. Niciun comentariu până acum.

Lasă un Răspuns